[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Resursa energetică, o provocare continuă pentru oamenii de ştiinţă

Strategii la nivel mondial privind reducerea emisiilor cu efect de seră. Noi abordări în domeniul surselor regenerabile de energie şi eficienţă energetică. Dezvoltarea soluţiilor de stocare a energiei prin panouri fotovoltaice pentru o mai bună gestionare a surselor de energie intermitente. Acestea au fost doar câteva dintre temele amplului eveniment cu largă participare internaţională – “Bucharest 2018 Symposium on Microgrids” desfăşurat în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Pe durata primei săptămâni a lunii septembrie, Universitatea Politehnica din București a fost gazda ediției a 14-a a simpozionului internațional intitulat “Bucharest 2018 Symposium on Microgrids”, manifestare care a atras cei mai renumiți specialiști la nivel internațional din domeniul energiei, pentru a disemina experiența lor privind cele mai bune practici, exemple de succes, provocările și oportunitățile oferite de microrețelele – o paradigma recenta a utilizării surselor de energie.

120 de participanţi din 27 de ţări

Participanții sunt selectați și invitați de Comitetul Internațional de Coordonare al Simpozionului pe baza recunoașterii profesionale a acestora pe plan mondial. Inițiat în anul 2005 la Universitatea din Berkley, California, sub coordonarea domnului Chris Marnay, Simpozionul de Microrețele este cel mai vechi și cel mai renumit eveniment care reunește într-un același forum specialiști din universități, laboratoare de cercetare, industrie, elaboratori de politici energetice și autorități de reglementare pentru a dezbate soluțiile privind dezvoltarea microsistemelor de energie electrică. Ediția de anul acesta a tras 120 de participanți din 27 de țări, constituind un record de participare si interes. Printre aceștia se mai menționează Prof. Mohammad Shahidehpour – Illinois Institute of Technologies și Prof. Nikos Hatziargyriou – NTU Athens. La deschidere au participat domnul profesor Anton Anton – Ministrul Energiei și domnul profesor Ioan Dumitrache – membru al Academiei Române.  Programul și materialele prezentate la simpozion sunt disponibile pe pagina web la adresa http://microgrid-symposiums.org/.

Ediția din acest an a simpozionului a beneficiat de un tur al laboratoarelor din UPB unde se studiază de peste 10 ani proiectarea și modalitățile de operare a microrețelelor, atât la tensiune continuă (MicroDERLab) cat și hibride. Mai mult, s-au reiterat posibilitățile multiple de utilizare a contoarelor inteligente în format USM (unbundle smart meter) pentru coordonarea funcționării prosumatorilor în configurație de microrețea, un domeniu în care UPB și-a construit un renume în Europa prin proiectele de cercetare în care este partener. Panelul de tehnologii emergente relevante pentru microrețele a fost, de asemenea, foarte apreciat, cu contribuții de la Siemens, RTDS, Nokia, PSL, Typhoon HIL, ABB, Microgrid Lab sau EDP”, a declarat Mihaela Albu, coordonator MicroDERlab (UPB) şi co-chair al  Bucharest 2018 Symposium on Microgrids.

 

Panourile fotovoltaice devin din ce în ce mai atractive

Strategiile la nivel mondial privind reducerea emisiilor cu efect de seră au la bază sprijinirea integrării surselor regenerabile de energie și eficiența energetică. Totodată, fiabilitatea rețelelor electrice și continuitatea în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor constituie indicatori de calitate în contextul în care omenirea este dependentă din ce în ce mai mult de energia electrică. Rețelele electrice de dimensiuni mari sunt vulnerabile la fenomenele meteorologice sau la alți factori de natură tehnică, ceea ce face ca uneori să existe întreruperi lungi în alimentarea cu energie electrică.

Pe de altă parte, panourile fotovoltaice devin din ce în ce mai atractive nu numai pentru marii investitori ci și pentru consumatorii mici, iar soluțiile de stocare fac posibilă gestionarea eficientă a surselor de energie intermitente. Centralele electrice în cogenerare de înaltă eficiență, ce asigură atât energie electrică cât și energie termică, completează imaginea privind dezvoltarea infrastructurilor locale energetice” a precizat Lucian Toma, conferențiar în cadrul Departamentului de Sisteme Electroenergetice din UPB şi membru in comitetul de organizare al acestei ediții a simpozionului.

În acest context, subiectul “microsisteme energetice” este intens dezbătut de specialiști, iar soluțiile dezvoltate au menirea nu numai de a restructura infrastructurile actuale de mari dimensiuni ci și de a face posibilă alimentarea cu energie electrică a consumatorilor izolați.

Fiind originară din Europa, unde microrețelele încă nu sunt dezvoltate la nivel comercial, așa cum se poate vedea pe alte continente (e.g. America de Nord sau Asia), am avut un entuziasm particular în a descoperi realizările la nivel internațional și în a schimba opinii privind rolul microrețelelor în dezvoltarea comunităților locale de energie, un subiect de mare interes și pentru Comisia Europeană” menţionează  prof. dr. Maria Brucolli, specialist în cadrul EDF Energy R&D UK Centre si co-chair al Bucharest 2018 Symposium on Microgrids.

 

Simpozionul de microrețele atrage cei mai renumiți experți in domeniu la nivel internațional. Două aspecte cheie mi-au atras atenția anul acesta: a) prezentările legate de topologia și caracteristicile sistemelor electroenergetice ambarcate (n.r. pe vapoare), care constituie cele mai bune exemple de microrețele care sunt izolate de rețelele electrice publice, având în vedere faptul că acestea trebuie să funcționeze independent pe termen lung, să fie robuste, fiabile și eficiente; acestea sunt de fapt și caracteristicile principale ale unei microrețele; b) sesiunea Local Energy Communities (Comunități Locale de Energie) a fost foarte bine organizată și a asigurat un echilibru între opiniile experților privind multiplele provocări care întârzie crearea sistemelor energetice la nivelul consumatorilor sau comunităților. Acest subiect este intens dezbătut atât în Europa cât și în America de Nord„ a concluzionat  Farid Katiraei, director Quanta Technologies, Ontario-Canada.

 

Despre UPB

 

            Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti este cea mai mare și cea mai veche universitate tehnică din țară și printre cele mai prestigioase universități din România. Tradiția instituției noastre, dezvoltat în aproape 200 de ani prin efortul de institutori cel mai important națiunii și a generațiilor de studenți, nu este singurul motiv convingător. Astăzi, Universitatea POLITEHNICA din București, trece printr-un proces continuu de modernizare, fiind implicat într-un dialog permanent cu marile universități din Europa și peste tot în lume.

 [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]