Luni, 24 septembrie, ora 10:00, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti (UPB) vă invită la festivitatea de deschidere a noului an universitar, manifestare care marchează totodată, generaţia cu numărul 200 a celei mai mari instituţii de învăţământ superior cu profil tehnic din ţară.
La eveniment vor fi prezenţi, alături de studenţii universităţii, ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, ambasadori și reprezentanți din peste 20 de țări din Europa și alte 3 continente, cadre didactice, cercetători, precum şi multe alte personalităţi din mediul public și privat.

Anul acesta, evenimentul se va desfăşura în Noua AULĂ a universității aflată în campusul UPB (langă clădirea Bibliotecii Centrale).

Pe drept cuvânt, despre Universitatea Politehnica din Bucureşti s-ar putea spune că este cele mai mare oraş al inovaţiei, tehnologiilor avansate şi al excelenţei academice. Prin cei peste 30.000 de studenţi (6.000, doar în anul I) , angrenaţi în ciclul studiilor de licenţă, master sau doctorat, precum şi prin prezenţa constantă a acestora la cele mai mari provocări competiţionale din domeniul ingineriei mondiale, dar şi prin rezultatele remarcabile obţinute în fiecare an, Universitatea Politehnica din Bucureşti rămâne un etalon al mediului academic românesc şi un ambasador al României în întreaga lume. O dovasă în plus, o constituie şi faptul, că în vara acestui an, Universitatea Politehnica din București a fost ierarhizată în top 500 cele mai bune universități din lume în clasamentul intitulat „Academic Ranking of World Universities/ARWU”, cunoscut și ca ierarhizarea Shanghai.
Prin istoria celor 200 de ani ai Universităţii noastre, prin valorile care s-au format şi performat aici, prin cadrele didactice devotate excelenţei academice şi prin recunoaşterea internaţională de care se bucură, în anul său bicentenar şi în anul centenarului Marii Unirii, Universitatea Politehnica din Bucureşti rămâne un real pilon de susţinere al  ansamblului cultural, ştiinţific şi educaţional, românesc. Deschiderea noului an universitar, reprezintă totodată şi o nouă deschidere către universul cercetării ştiinţifice aprofundate, al creaţiei şi al inovării şi, am convingerea că, prin valoarea studenţilor noştri vom putea menţine, cel puţin alţi 200 de ani,  învăţământul academic românesc pe harta mondială a performanţei” a declarat Mihnea Costoiu, Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti.
Este de menţionat faptul că, anul trecut UPB ocupa locul 22 la nivelul universităţilor Europei de Sud-Est, ierarhizarea fiind realizată de către SCImago Institutions Rankings, una dintre cele mai cunoscute resurse de ierarhizare a universităților la nivel mondial. În prezent, prin cele 15 facultăţi ale sale, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti şcolarizează un număr total de 30.000 de studenţi, dintre care 6.000 pășesc acum pentru prima oară pe treptele universităţii, 22 dintre aceştia fiind olimpici naţionali şi internaţionali ân perioada studiilor liceale.