Universitatea Politehnica din București (UPB) găzduiește cea de-a 31-a ediție a Adunării Generale a CESAER – una dintre cele mai importante asociații universitare la nivelul Uniunii Europene. Evenimentul reunește reprezentanții a peste 50 de universități europene, împreună cu personalități din lumea cercetării și a învățământului tehnic superior. În cadrul evenimentului vor mai fi prezenți Comisarul European pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu, și Europarlamentarul Dan Nica, membru al Comisiei Europene pentru Industrie, Cercetare și Energie. Această amplă manifestare științifică se desfășoară în perioada 17 – 19 octombrie 2018.
Adunarea Generală anuală a CESAER – cea mai importantă asociație la nivel european care reprezintă universitățile specializate în știință și tehnologie – este prezentă în acest an, în premieră, în România și pentru a celebra împlinirea a 200 de ani de la înființarea Universității Politehnica din București. În același timp, întâlnirea este ocazionată de centenarul Marii Uniri și de preluarea de către România a conducerii Consiliului UE , mandat ce va debuta în prima jumătate a anului 2019.
Principalele teme ale reuniunii științifice, aflată în desfășurare la Universitatea Politehnica din București,  sunt axate  pe de o parte pe importanța colaborării interdisciplinare în domeniile cercetării, inovării și educației și, pe de altă parte, pe realizarea beneficiilor economice pe care le poate aduce consolidarea colaborării internaționale între universități. Totodată, în cadrul evenimentului va fi reliefat atât  rolul universităților în spectrul mai amplu al cercetării științifice aprofundate și inovării, cât și cel al negocierilor purtate de CESAER pentru crearea unei noi generații de instrumente de finanțare ale Uniunii Europene. O importanță deosebită va fi acordată și eforturilor de continuare a colaborărilor cu universități din Regatul Unit.
CESAER este o asociație europeană formată din peste 50 de universități specializate în știință și tehnologie din 26 de țări. Asociația non-profit a fost înființată în 1990 și este recunoscută pentru importanța ei în Spațiul European al Cercetării. Obiectivele organizației sunt legate de optimizarea politicilor din domeniul educației și cercetării, de creșterea bugetului UE dedicat cercetării și de promovarea cooperării internaționale ca instrument principal pentru avansarea inovației.
Universitatea Politehnica din București este cea mai mare universitate cu profil tehnic din țară și singura universitate membră CESAER din România. Misiunea universității este de a utiliza inovația tehnologică cu scopul de a promova atât cunoașterea, cât și o economie națională și europeană prosperă.