COMUNICAT DE PRESĂ

29.01.2018

LANSAREA PROIECTULUI CU TITLUL
„CREŞTEREA OCUPĂRII PRIN SUSȚINEREA ŞI DEZVOLTAREA ANTREPRENORIATULUI INOVATIV ÎN REGIUNEA SUD – MUNTENIA”

Universitatea POLITEHNICA din București, derulează în perioada ianuarie 2018 – decembrie 2020 proiectul „Creșterea ocupării prin susținerea și dezvoltarea antreprenoriatului inovativ în regiunea Sud – Muntenia – BIZZSMART” – POCU/82/3/7/105944, proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman, Axa Prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți, Prioritatea de investiții 8.iii: Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare, Obiectivul specific 3.7: Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană, în valoare totală de 22.033.093,26 lei, iar finanțarea nerabursabilă în sumă maximă de 21.870.040,70 lei, echivalentă cu 99,26% din valoarea totală eligibilă aprobată.
Obiectivul general al proiectului este asigurarea sustenabilității pe termen lung în zona de dezvoltare Sud-Muntenia prin susținerea și dezvoltarea antreprenoriatului, crearea de locuri de munca și inființarea unor întreprinderi mici și mijlocii capabile atât să valorifice potențialul inovativ în industrie și servicii, cât și să răspundă unor nevoi concrete ale pieței de muncă din zonele vizate de proiect, prin sprijinirea implementării planurilor de afaceri selectate spre a fi finanțate din schema de ajutor de minimis, furnizând totodată și un program de formare antreprenorială și de servicii personalizate de consiliere/consultanță/mentorat.
Principalele rezultatele vizate prin implementarea activităților proiectului: furnizarea unui pachet integrat de servicii de formare antreprenorială pentru 400 de persoane, consiliere/consultanța/mentorat pentru 80 de planuri de afaceri declarate câștigătoare, înființarea a 80 de noi întreprinderi mici și mijlocii și crearea a cel puțin 160 de locuri de muncă în regiunea Sud-Muntenia.
Grupul țintă este format din cel puțin 400 de persoane fizice (șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere in scopul creării de noi locuri de muncă) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
✓ intenționează să înființeze o afacere nonagricolă în mediul urban;
✓ au reședința sau domiciliul în regiunea în care se implementează proiectul.
Oportunități ca urmare a participării la activitățile dezvoltate în cadrul proiectului:
✓ 1000 de persoane informate;
✓ testarea spiritului antreprenorial pentru 500 de persoane;
✓ cel puțin 400 de persoane vor beneficia de cursurile antreprenoriale de bază;
✓ cel puțin 160 de premii în valoare de 1000 lei/persoană acordate pentru cei mai buni 10 participanți din fiecare serie de cursanți (pentru activitate și rezultate deosebite în timpul programului de formare);
✓ 80 de persoane care pot beneficia de suma maximă de 40.000 de euro pentru finanțarea planului de afacere propus;
✓ finanțarea ideii de afacere este nerambursabilă într-un procent de 100% – contribuție proprie 0 lei;
✓ înființarea a cel puțin 2 întreprinderi în fiecare județ din regiunea de implementare a proiectului;
✓ acces la rețeaua online profesională dezvoltată în proiect care se va promova în rândul incubatoarelor/ clusterelor/hub-urilor existente la nivel național/regional/local.
Date de contact:
Catrinel-Andreea POPP
Expert informare publicitate
Telefon: +40 723 593 783
E-mail: popp_catrinel@yahoo.com
Lidia PARPALĂ
Expert selecție și recrutare grup țintă
+40 727 720 767
Florina CHISCOP
Expert selecție și recrutare grup țintă
+40 770 494 247
E-mail proiect: bizzsmart@upb.ro
PDF